Nu aveti niciun articol in cosul de cumparaturi.

Fundamentele ideologice ale dreptului administrativ. Vol. II, Tomul 1

ISBN/ISSN: 978-606-27-1838-1
Editura: Hamangiu
95,00 RON
Disponibilitate: IN STOC

Despre proiect

Fundamentele ideologice ale dreptului administrativ este titlul unui proiect pe care autorul l-a gandit, construit si ajustat timp de aproape 10 ani. El s-a bazat pe parcurgerea unui numar important de manuale, monografii, tratate, articole si studii de specialitate, din spatiul literaturii juridice romane, franceze, spaniole, italiene, portugheze, germane, engleze si sud-americane, dar si pe multiple surse jurisprudentiale, livrate de instante nationale –  judecatoresti sau constitutionale –, de Curtea de Justitie a Uniunii Europene si de Curtea Europeana a Drepturilor Omului. Sursele de documentare au contribuit in mod covarsitor la configurarea formei si continutului acestui proiect, ce urmeaza a se concretiza in publicarea de catre autor a cinci volume: (i) Volumul I, Tomul 1: Originile; (ii) Volumul I, Tomul 2: Scolile; (iii) Volumul II, Tomul 1: Dialogurile; (iv) Volumul II, Tomul 2: Specificitatile; (v) Volumul III: Principiile; (vi) Volumul IV: Izvoarele; (vii) Volumul V: Categoriile.

Intregul proiect se construieste in jurul a doua premise:
1. una ontologica, potrivit careia dreptul administrativ cunoaste sase fundamente ideologice, si anume: – autoritatea publica si puterea publica, ce alcatuiesc esenta ideologica a dreptului administrativ; – administratia publica si serviciul public, care se circumscriu substantei ideologice a dreptului administrativ; – interesul public si ordinea publica, ce se subsumeaza vocatiei ideologice a dreptului administrativ;
2. alta epistemica, in conformitate cu care toate marile institutii ale dreptului administrativ – sistemul institutional al administratiei publice, functia publica, proprietatea publica, intreprinderea publica, actul administrativ unilateral, contracte administrative, contenciosul administrativ, raspunderea administrativ-patrimoniala si contraventionala – pot fi descrise si explicate cu concursul celor sase fundamente ideologice mai sus enumerate, respectiv cu ajutorul multiplelor relatii de asociere, ce se pot statornici intre aceste fundamente, in cadrul unui veritabil sistem.

Despre carte

Volumul II, Tomul 1 - Dialogurile

Mizand pe caracterul fecund al cercetarii interdisciplinare, volumul Dialogurile propune cititorilor sai o analiza a relatiilor pe care dreptul administrativ le-a angajat cu alte mari patru discipline juridice universitare: drept constitutional, drept european, drept civil si drept penal. Dialogurile purtate cu fiecare disciplina din cele mai sus enumerate, au marcat istoria insasi a dreptului administrativ. Astfel, etapa bazelor constitutionale ale dreptului administrativ a fost urmata de cea a cadrelor administrativiste ale dreptului constitutional, fenomen concurat de cel al „civilizarii” dreptului administrativ, proces in prezenta caruia multe din principiile, legitatile si regulile acestei din urma ramuri au reusit sa-si clarifice caracterul exorbitant fata de normele de drept civil. Surprinzator pentru multi juristi, prin imprumutarea unor principii de drept european, dreptul administrativ nu numai ca a evitat marginalizarea, dar a reusit sa-si consolideze individualitatea si respectabilitatea, in ansamblul mai larg al disciplinelor de drept public. In sfarsit, imprumuturile pe care dreptul administrativ le-a facut din spatiul categorial al dreptului penal, au contribuit din plin la desavarsirea fizionomica a teoriei raspunderii contraventionale si a celei administrativ-disciplinare.

Raportat la cele mai sus afirmate, pentru un neinitiat, dreptul administrativ ar putea sa para intru totul lipsit de originalitate. In realitate, tocmai capacitatea acestei discipline juridice – cu un foarte pronuntat caracter tehnic! – de a asimila din textura ideologica a altor ramuri de drept si, totodata, de a influenta evolutia acestor ramuri, face din dreptul administrativ un instrument epistemic extrem de util in organizarea invatarii si a cercetarii a ceea ce este fundamental in dreptul public.

Despre autor:

Cristian Clipa este cadru didactic al Facultatii de Drept a Universitatii de Vest din Timisoara, avocat si membru al Consiliului Baroului Timis

Capitolul I. In loc de introducere. Cine, de ce si cum (se) face cercetare in dreptul administrativ? [Doua destine obligate la coexistenta: practicianul si teoreticianul dreptului] 

§1. Cercetarea teoretica si cercetarea pragmatica

§2. Alegerea temei de cercetare

§3. Momentele, perioadele si ocaziile oportune

§4. Cum (ar trebui sa) cercetam in dreptul administrativ

§5. Speranta noastra ramane (in) Europa

§6. Cateva metode de cercetare in dreptul administrativ
6.1. Metoda istorica sau contextuala
6.2. Metoda interdisciplinara
6.3. Metoda comparatistica
6.4. Metoda sistemica 
6.5. Metoda repertoarista sau adnotativa
6.6. Metoda epistemica 
6.7. Metoda legistica
6.8. Metoda stilistica 
6.9. Metoda interpretativa sau pozitivista 
6.10. Metoda perspectivei economice 
6.11. Metoda filosofica, reflexiva sau speculativa 
6.12. Metoda probabilistica 
6.13. Metoda criteriilor definitorii 

Capitolul al II-lea. De la bazele constitutionale ale dreptului administrativ la cadrele administrativiste ale dreptului constitutional [Cine pe cine subjuga?] 

Sectiunea 1. Bazele constitutionale ale dreptului administrativ

§1. Teza profesorului Émile-Victor-Masséna Foucart (1799-1860)

§2. Teza profesorului Georges Vedel (1902-2002) si reactia critica a profesorului Charles Eisenmann (1903-1980)

§3. Teza raporturilor de opozitie

§4. Teza unitatii categoriale 

§5. Teza raporturilor ierarhice 

§6. Teza raporturilor de complementaritate 

§7. Teza marcii constitutionale a dreptului administrativ 

§8. Teza constitutionalizarii continue a dreptului administrativ

§9. Analiza pozitivista a fenomenelor aferente proceselor de constitutionalizare a dreptului administrativ 
9.1. Reperele normativ-constitutionale de referinta
9.2. Enuntarea problemelor

Sectiunea a 2-a. Cadrele administrativiste ale dreptului constitutional

§1. Premisele fenomenului de aservire ideologica a dreptului constitutional fata de dreptul administrativ 

§2. Functiile exercitate de dreptul administrativ in relatia sa cu dreptul constitutional

§3. Factorii administrativizarii dreptului constitutional 

Capitolul al III-lea. Relatia dreptului administrativ cu dreptul european [Adio, dar raman cu tine!] 

§1. Sunt administrativistii dusmanosi fata de dreptul european?

§2. Izvoarele europene ale dreptului administrativ 

§3. Dreptul european si regimul national al proprietatii publice

§4. Serviciile de interes general 

§5. Ajutorul de stat 

§6. Facultativitatea jurisdictiilor speciale administrative si cererea preliminara adresata Curtii de Justitie a Uniunii Europene 

§7. Securitatea juridica si drepturile castigate 
7.1. Cazul actelor administrative unilaterale cu caracter normativ
7.2. Cazul actelor administrative unilaterale cu caracter individual 
7.3. Cazul contractelor administrative 

§8. Dreptul la o buna administrare 

Capitolul al IV-lea. De ce (in) dreptul administrativ este altfel decat (in) dreptul civil? [Intre doua lumi si doua coduri]

§1. Care este relatia civilistilor romani cu dreptul administrativ sau un alt fel de a intreba „Cui e frica de Virginia Woolf?”

§2. Legaturile, dialogurile si disputele

§3. Interesul public si ordinea publica intre dreptul civil si dreptul administrativ 

§4. Un principiu intens disputat: error communis facit jus

§5. Dreptul administrativ imprumuta cate ceva din teoria civilista a impreviziunii, dar nu oricum

§6. Relatia dreptului civil cu dreptul administrativ pare a fi una ... sinalagmatica 

§7. Exorbitanta dreptului administrativ in relatia sa cu dreptul civil
7.1. Exorbitanta dreptului administrativ si proprietatea publica
7.2. Exorbitanta dreptului administrativ si libertatea de a contracta a subiectelor de drept public
7.3. Exorbitanta dreptului administrativ si exceptia de neexecutare in contractele de drept public
7.4. Exorbitanta dreptului administrativ si raspunderea administrativ-patrimoniala 

Capitolul al V-lea. Dialogurile dreptului administrativ represiv cu dreptul penal [O analiza sintetica a functiei punitive a statului]

§1. Cateva consideratii cu caracter general 

§2. Limitele regulii „penalul tine in loc administrativul”

§3. Desfiintarea de catre instanta penala a unor inscrisuri care imbraca forma unor acte administrative

§4. Prezumtia de nevinovatie in dreptul contraventional si in dreptul administrativ-disciplinar

§5. Contraventiile, abaterile administrativ-disciplinare si infractiunile – distinctii necesare

§6. Legea contraventionala si legea penala

§7. Legea administrativ-disciplinara

§8. Principiul legalitatii represiunii

8.1. Instrumentele de incriminare generica a contraventiilor
8.2. Legalitatea sau tipicitatea in dreptul represiv contraventional si in cel administrativ-disciplinar 
8.3. Formele de manifestare ale principiului legalitatii represiunii contraventionale si administrativ-disciplinare 

§9. Relatia pedepsei penale cu sanctiunea contraventionala si cu cea disciplinara 

§10. Consecintele neexecutarii benevole a amenzii contraventionale sau a celei penale 

Capitolul al VI-lea. In loc de concluzii. Dreptul administrativ sub lupa a trei profesori si a trei judecatori [Totul se reduce la ceea ce percepe fiecare]

§1. Dreptul administrativ vazut de profesorul acestei discipline

§2. Dreptul administrativ in ochii profesorului de drept comparat

§3. Dreptul administrativ imaginat de profesorul de stiinta administratiei publice 

§4. Dreptul administrativ observat de judecatorul de contencios administrativ 

§5. Dreptul administrativ analizat de judecatorul de drept comun 

§6. Dreptul administrativ descris de judecatorul european 

Index

Detalii tehnice
Data aparitiei 21 mar. 2022
Categorie generala Variae
Numar pagini 392
Format 165x235 mm
Tip coperta Carte brosata
DIN ACEEASI CATEGORIE - Drept administrativ
-15%
In curand
Achizitiile beneficiarilor privati. Achizitiile publice - Mihaela Adriana Oprescu

Curs de achizitii

Achizitiile beneficiarilor privati. Achizitiile publice. Implementarea proiectelor finantate din fonduri europene
90,00 RON 76,50 RON