Aceasta carte face parte dintr-o serie mai ampla de comentarii dedicate procedurii insolventei, serie deschisa cu volumul privind Raspunderea membrilor organelor de conducere si care se va intregi prin publicarea a inca doua volume: Reorganizarea judiciara si Falimentul.
Fundamentate in buna masura pe experienta de magistrat a autorului, care se raporteaza in primul rand la practica judiciara si aduce solutii, prin imbinarea situatiei concrete cu litera legii, aceste comentarii se adreseaza mai ales practicienilor si subliniaza importanta si rolul existentei unui sistem corespunzator insolventei.
Pornind de la aspectele normate prin Legea nr. 85/2006, aceasta lucrare prezinta partea generala a procedurii insolventei: domeniul de aplicare al legii, termeni si expresii specifice, delimitarea rolurilor in procedura (practicianul in insolventa, creditori, debitori, administrator judiciar, lichidator, persoane de specialitate, administrator special), cheltuieli aferente procedurii, actiuni in anularea unor transferuri efectuate de debitor in dauna creditorilor precum si mentinerea sau denuntarea unor contracte.