Lucrarea intitulata Obligatiile si raspunderea asiguratorului in contractul de asigurare reproduce textul (nemodificat) al tezei de doctorat elaborata de doamna Manuela Tabaras, sub coordonarea doamnei Profesor Smaranda Angheni, in anul 2010, si sustinuta la Facultatea de Drept a Universitatii Titu Maiorescu.
La elaborarea acestei lucrari a fost avut in vedere stadiul legislativ existent pana in iulie 2010, asa cum se prezenta acesta fie sub aspect de lege lata, fie sub aspect de lege ferenda. Publicarea lucrarii, in anul 2025, in forma de la data sustinerii publice, se realizeaza inclusiv in scopul indeplinirii cerintelor stabilite prin Ordinul nr. 6129/2016 al Ministrului Educatiei Nationale si Cercetarii Stiintifice – teza de doctorat publicata la o editura din tara cu prestigiu recunoscut in domeniul stiintelor juridice.
***
Prezenta monografie incearca sa raspunda unor intrebari fundamentale cu privire la obligatiile si raspunderea asiguratorului, perspectiva ce ne permite sa studiem cadrul legal, principiile care calauzesc disciplina contractuala, dar si sa reflectam asupra naturii juridice a contractului de asigurare dintr-o intreita abordare a contractului de asigurare (din perspectiva economico-financiara, a scopului urmarit si a rolului partilor la incheierea contractului de asigurare) cu consecinte asupra izvorului normativ al raportului de asigurare si, implicit, a modului de abordare a obligatiilor si, mai cu seama, a raspunderii asiguratorului. Nu in ultimul rand, obligatia asiguratorului si raspunderea acestuia, fiind subsecvente respectarii anumitor conditii de fond si de forma sine qua non pentru valabilitatea contractului de asigurare, sunt analizate sub aspectul consecintelor nerespectarii lor, cercetand totodata efectul clauzelor abuzive din contractul de asigurare cu sanctiunile relative inserarii lor fata de asigurator.
Analiza efectelor contractului de asigurare permite cunoasterea drepturilor si obligatiilor ambelor parti contractuale, examinate si din perspectiva impreviziunii contractuale, aparenta exceptie de la forta obligatorie a contractului. Aceasta faciliteaza trecerea la aprofundarea obligatiilor asiguratorului, prin identificarea si cercetarea obligatiilor juridice esentiale ale asiguratorului in parteneriatul contractual cu asiguratul, dar si la raspunderea in contractul de asigurare, capitol ce permite analizarea fundamentelor raspunderii asiguratorului si identificarea principiilor acestei raspunderi.
In final, sunt identificate modalitatile de incetare a contractului de asigurare, iar pe baza situatiilor juridic ocrotite si aplicabile politei de asigurare se analizeaza impactul acestora asupra obligatiilor si raspunderii contractuale a asiguratorului.
Manuela Tabaras este notar public, conferentiar si decan al Facultatii de Drept din cadrul Universitatii „Titu Maiorescu”.
Importanta teoretica si practica a obligatiilor si raspunderii asiguratorului in contractul de asigurare
Capitolul I. Consideratii introductive
Sectiunea 1. Geneza si evolutia istorica a asigurarilor. Scurta incursiune asupra evolutiei istorice a obligatiei si raspunderii asiguratorului
Sectiunea a 2-a. Piata europeana a asigurarilor si impactul acesteia asupra obligatiilor si raspunderii asiguratorului in contractul de asigurare
Sectiunea a 3-a. Cadrul legal actual privind asigurarile in Romania
Sectiunea a 4-a. Dreptul international privat si conflictul de legi
Sectiunea a 5-a. Optiuni de asigurare
Capitolul II. Contractul de asigurare – cadrul juridic general privind contractul de asigurare cu predilecta analiza din perspectiva obligatiilor si raspunderii asiguratorului
Sectiunea 1. Cadrul conceptual al contractului de asigurare
Sectiunea a 2-a. Functiile contractului de asigurare
Sectiunea a 3-a. Principiile specifice contractului de asigurare
Sectiunea a 4-a. Natura juridica a contractului de asigurare
Sectiunea a 5-a. Importanta teoretica si practica a calificarii contractului de asigurare ca fiind un contract de adeziune, obligatoriu sau negociat
Sectiunea a 6-a. Caracterele generale ale contractului de asigurare si impactul acestora asupra obligatiilor si raspunderii asiguratorului
Sectiunea a 7-a. Delimitarea contractului de asigurare de alte contracte
Capitolul III. Contractul de asigurare – reguli particulare privind incheierea contractului de asigurare
Sectiunea 1. Situatia premisa incheierii contractului de asigurare: riscul
Sectiunea a 2-a. Incheierea contractului de asigurare la implinirea termenului contractual
Sectiunea a 3-a. Conditii de valabilitate privind incheierea contractului de asigurare
Sectiunea a 4-a. Elementele tehnice ale contractului de asigurare
Sectiunea a 5-a. Interpretarea contractului
Sectiunea a 6-a. Clauze abuzive in contractul de asigurare
Sectiunea a 7-a. Legea aplicabila contractului de asigurare
Capitolul IV. Subiectele contractului de asigurare
Sectiunea 1. Asiguratul
Sectiunea a 2-a. Stipulatia pentru altul in contractual de asigurare
Sectiunea a 3-a. Categorii de beneficiari ai politei de asigurare
Sectiunea a 4-a. Alte categorii de asigurati
Sectiunea a 5-a. Asiguratorul
Sectiunea a 6-a. Intermediarii in asigurari
Capitolul V. Efectele contractului de asigurare
Sectiunea 1. Prezentarea generala a efectelor contractului de asigurare
Sectiunea a 2-a. Efectele contractului de asigurare pana la ivirea evenimentului asigurat
Sectiunea a 3-a. Efectele contractului de asigurare dupa producerea evenimentului asigurat
Sectiunea a 4-a. Efectele contractului de asigurare dupa plata indemnizatiei de asigurare. Actiunea in regres
Sectiunea a 5-a. Efectele contractului de asigurare fata de persoanele cuprinse in asigurare
Sectiunea a 6-a. Efectele contractului de asigurare cu privier la mostenitorii asiguratului
Sectiunea a 7-a. Efectele contractului de asigurare fata de tertii pagubiti
Sectiunea a 8-a. Forta obligatorie a contractului de asigurare si impreviziunea contractuala
Sectiunea a 9-a. Suspendarea asigurarii
Capitolul VI. Obligatiile asiguratorului in contractul de asigurare
A. Obligatiile asiguratorului anterior producerii evenimentului asigurat
Sectiunea 1. Obligatia de informare si consiliere
Sectiunea a 2-a. Obligatia de a elibera duplicatul de asigurare
Sectiunea a 3-a. Obligatia de a incasa plata primelor de asigurare
Sectiunea a 4-a. Obligatia de a factura suma platita de asigurat cu titlu de prima
Sectiunea a 5-a. Obligatia de a accepta modificarea clauzelor contractului, solicitata de asigurator
Sectiunea a 6-a. Obligatia de a efectua inspectii/controale privind respectarea masurilor de intretinere a valorii asigurate si de prevenire a riscului
Sectiunea a 7-a. Obligatia de a permite exercitarea de catre asigurat a dreptului de reductiune, rascumparare, avansul asupra politei de asigurare si gajarea ei
Sectiunea a 8-a. Obligatia de a asigura tragerile lunare de amortizare
Sectiunea a 9-a. Obligatia de a emite/tipari si de a distribui anumite formulare
Sectiunea a 10-a. Obligatia de a crea o baza de date privind informatiile obtinute de la asigurati
B. Obligatiile asiguratorului dupa producerea evenimentului asigurat
Sectiunea 1. Avizarea si constatarea producerii riscurilor asigurate
Sectiunea a 2-a. Obligatia de eliberare a documentului de introducere in reparatie
Sectiunea a 3-a. Obligatia de a stabili si a plati indemnizatia acordata asiguratului
Sectiunea a 4-a. Obligatia de recunoastere a garantiei reale asupra bunului asigurat si de executare a garantiei asupra indemnizatiei de asigurare
Capitolul VII. Raspunderea asiguratorului in contractual de asigurare
Sectiunea 1. Importanta teoretica si practica a raspunderii juridice a asiguratorului
Sectiunea a 2-a. Consideratii generale privind raspunderea asiguratorului
Sectiunea a 3-a. Principiile raspunderii juridice a asiguratorului
Sectiunea a 4-a. Rezolvarea reclamatiilor privind activitatea asiguratorilor, reasiguratorilor si intermediarilor in asigurari si/sau in reasigurari
Sectiunea a 5-a. Limitele raspunderii juridice a asiguratorului
Sectiunea a 6-a. Cauze de exonerare a raspunderii asiguratorului in situatii speciale
Sectiunea a 7-a. Cesiunea contractului de asigurare
Capitolul VIII. Incetarea contractului de asigurare
Sectiunea 1. Incetarea contractului de asigurare la implinirea termenului contractual
Sectiunea a 2-a. Producerea sinistrului – cauza de incetare a contractului de asigurare
Sectiunea a 3-a. Denuntarea unilaterala a contractului de asigurare
Sectiunea a 4-a. Rezilierea contractului de asigurare
Sectiunea a 5-a. Decesul asiguratului – situatie speciala de incetare a contractului de asigurare
Sectiunea a 6-a. Pierderea calitatii profesionale a asiguratului – cauza de incetare a contractului de asigurare
Capitolul IX. Concluzii si propuneri de lege ferenda
Bibliografie
Anexe