Pachetul contine:
1. Procedura penala. Editia a 3-a
autori: Bogdan Micu, Andrei Zarafiu, Radu Slavoiu
ISBN/ISSN: 978-606-27-2765-9 / 968 pag. / aparitie iunie 2025
Cartea de fata, intitulata generic Procedura penala, este un curs universitar adresat in primul rand studentilor facultatilor de drept, precum si absolventilor care se pregatesc pentru examenele de admitere in magistratura si in avocatura. Structura lucrarii acopera in integralitate tematica disciplinei drept procesual penal din programa facultatilor de drept, precum si tematica concursurilor si examenelor de admitere in profesiile juridice.
Cititorii vor regasi in aceasta lucrare o sistematizare riguroasa a institutiilor de procedura penala, care sunt prezentate intr-un stil limpede si cursiv, in care consideratiile teoretice sunt insotite de numeroase exemple si solutii din practica instantelor nationale (inclusiv deciziile obligatorii pronuntate de Completul pentru solutionarea recursului in interesul legii si Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept in materie penala din cadrul Inaltei Curti de Casatie si Justitie), a Curtii Europene a Drepturilor Omului si a Curtii de Justitie a Uniunii Europene, care ajuta la intelegerea mecanismelor de interpretare si aplicare a dispozitiilor procesuale penale.
2. Codul penal. Codul de procedura penala. Legile de executare. Actualizat 3 septembrie 2025 - Spiralat
autori: Ioan-Paul Chis, Victor Vaduva
ISBN/ISSN: 978-606-27-2831-1 / 736 pag. / aparitie septembrie 2025
Alaturi de cele doua coduri penale, Codul penal. Codul de procedura penala. Legile de executare cuprinde si legile de executare a pedepselor, masurilor privative si masurilor neprivative de libertate – Legea nr. 253/2013 si Legea nr. 254/2013.
La fel ca toate lucrarile din seria de legislatie a Editurii Hamangiu, Codul penal. Codul de procedura penala. Legile de executare prezinta, pe langa forma consolidata a actelor normative, deciziile Curtii Constitutionale prin care s-a constatat neconstitutionalitatea unor articole din coduri sau din legile speciale, precum si deciziile de admitere a recursurilor in interesul legii (RIL) si hotararile prealabile (HP) pentru dezlegarea unor chestiuni de drept in materie penala pronuntate de Inalta Curte de Casatie si Justitie. In acelasi timp, sunt prezentate si deciziile instantei supreme prin care au fost interpretate dispozitii ale Codului penal din 1969, respectiv ale Codului de procedura penala din 1968 si care isi pastreaza valabilitatea si in raport de reglementarea actuala.
Pentru cei interesati de istoricul textelor de lege, la finalul articolelor sunt indicate, cu caractere italice, normele corespondente din codurile anterioare si se fac trimiteri la legislatia conexa. De asemenea, sunt prezentate in extras Legile nr. 187/2012 si nr. 255/2013 de punere in aplicare a celor doua coduri (dispozitiile interpretative si de aplicare si prevederile referitoare la situatiile tranzitorii, care in unele cazuri inca pot fi utile practicienilor).
Atat Codul penal, cat si Codul de procedura penala sunt insotite de o tabla de materii si un index alfabetic detaliat, care nu fac parte din textele oficiale, ci au fost intocmite de redactia Editurii Hamangiu pentru a facilita orientarea si identificarea mai rapida a institutiilor/cuvintelor-cheie cautate.
Aceasta editie include ultimele modificari aduse Codului penal de Legea nr. 116/2025, prin care a fost marit cuantumul amenzii penale in cazul persoanei fizice si au fost majorate pedepsele pentru infractiunea de lovire sau alte violente.
Codul penal. Codul de procedura penala. Legile de executare este tiparita in format A5 (145x205 mm) si pe hartie ofset si este legata cu spira.