Departe de a pretinde că este o cercetare exhaustivă a aspectelor referitoare la societățile comerciale din domeniul asigurărilor, lucrarea de față reprezintă o încercare de a răspunde la principalele probleme teoretice şi practice specifice acestei importante categorii de comercianți.
Principalii actori pe piața asigurărilor sunt asigurătorii, care, potrivit dreptului pozitiv, se împart în două mari categorii şi anume, societățile comerciale de asigurare şi societățile mutuale de asigurare.
Societățile de asigurare beneficiază de un regim juridic special, reglementat în principal de Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor şi de normele emise în aplicarea legii. Deși se constituie sub forma juridică a societății pe acțiuni, societățile de asigurare sunt supuse unor reguli specifice, derogatorii de la dreptul comun în aspectele privind înființarea, funcționarea şi încetarea existenței acestora. Şi regimul insolvenței societăților de asigurare este diferit de cel din dreptul comun, fiind reglementat de Legea nr. 503/2004 privind redresarea financiară şi falimentul societăților de asigurare.
Indiferent de forma în care își propun să acționeze pe piață, asigurătorii nu pot exercita un comerț de succes fără mijlocitorii raportului de asigurare care realizează liantul între asigurați şi asigurători, pe care legea îi numește intermediari în asigurări. Intermediarii în asigurări au un rol deosebit în comerțul cu asigurări deoarece, din perspectiva asigurătorilor, promovează şi încheie operațiunile de asigurare iar, în cât îl privește pe asigurat, caută şi adaptează forma de asigurare optimă la riscurile ce planează asupra persoanei sau a patrimoniului acesteia.
Intermediarii în asigurări sunt agenții de asigurare, brokerii de asigurare şi agenții de asigurare subordonați, fiecare categorie fiind reglementată în detaliu de legislația în domeniu. Statutul juridic al intermediarilor în asigurări este diferit de cel al intermediarilor din raporturile comerciale specifice dreptului comun: mandatarii, comisionarii, agenții comerciali, mijlocitorii etc.
Toate aceste elemente, precum şi lipsa abordării teoretice a problemelor juridice specifice societăților comerciale din domeniul asigurărilor au determinat aplecarea asupra prezentei teme.