Obiectivele cursului Manual de drept penal. Partea speciala constau in deprinderea cunoasterii si insusirii normelor penale care se regasesc in Partea speciala a Codului penal, prin care se stabilesc faptele (comisive sau omisive) susceptibile sa constituie infractiuni, stabilindu-se conditiile in care ele trebuie sa fie savarsite pentru a fi considerate ca atare, precum si pedepsele aplicabile celor vinovati de comiterea lor.
Cunoasterea si respectarea acestor norme are drept consecinta, apararea valorilor fundamentale ale societatii, cum ar fi de pilda, suveranitatea, independenta, unitatea si indivizibilitatea statului roman, persoana, drepturile si libertatile acesteia etc., valori care sunt protejate de sistemul de drept penal actual, precum si cel viitor. (Noul Cod penal a fost adoptat prin Legea nr. 286/2009 publicata in M. Of. nr. 510 din 24 iulie 2009 si a fost pusa in aplicare prin Legea nr. 187/2012 publicata in M. Of. nr. 757 din 12 noiembrie 2012).
Manualul este necesar studentilor de la facultatile de drept, cursuri de zi si frecventa redusa.