Ramura dinamica a dreptului, oglinda a transformarilor economice si sociale, prezentand interes pentru o sfera extinsa de persoane, dreptul muncii are o reala tribuna de dezbateri in paginile acestei reviste menite sa contribuie la formarea unei doctrine eficiente si solide, sprijin in crearea unui cadru legislativ modern, la aplicarea uniforma a dispozitiilor legale si la orientarea jurisprudentiala in pronuntarea unor solutii corecte.
Revista romana de dreptul muncii gazduieste in paginile ei discutii si dezbateri pe marginea noilor dispozitii legale sau a proiectelor de acte normative, prezentari si comentarii ale unor hotarari judecatoresti si decizii ale Curtii Constitutionale, familiarizand consultantii ei cu normele dreptului european si international al muncii, cu reglementarile altor state si jurisprudenta straina, evidentiind corelatiile si deosebirile infaptuirii sau mentinerii concordantei cu acestea a dreptului din tara noastra.
Revista prezinta o structura axata pe aspecte de maxim interes in domeniu:
- Studii. Discutii. Comentarii;
- Jurisprudenta comentata;
- Practica judiciara;
- Spatiul European.