Nu aveti niciun articol in cosul de cumparaturi.

Analele Universitatii din Bucuresti - Seria Drept, nr. IV din 2011

ISBN/ISSN: 1011-0623
Editura: C.H. Beck
Pret de coperta: 39,90 RON
35,91 RON
Disponibilitate: Aceasta carte nu mai este pe stoc si nu mai poate fi comandata
Descriere

Ultima parte pe anul 2011 a Analelor Universitatii din Bucuresti, Seria Drept, omagiaza in cadrul rubricii Honoris Causa doi ilustri profesori. Rubrica este alcatuita dintr-un Laudatio semnat de prof. univ. dr. Elena-Simina Tanasescu si replica prof. Verpeaux, sustinute in cadrul ceremoniei de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa al Universitatii din Bucuresti prof. Michel Verpeaux. Al doilea profesor distins cu titlul de Doctor Honoris Causa al Universitatii din Bucuresti este prof. univ. dr. Liviu Pop. In acest caz, Laudatio poarta semnatura conf. univ. dr. Flavius Baias, decanul Facultatii.

Rubrica Profesori invitati cuprinde articolul prof. Monica Herman Caggiano care se doreste a fi un tribut pentru prof. Lafer Celso, printr-o analiza a interactiunii dintre democratie si constitutionalism in ultimele secole, precum si articolul prof. Hatem M’Rad care trece in revista principalele partide politice are au participat la primele alegeri democratice din Tunisia si ideologiile lor, autorul concluzionand ca presiunea exercitata de societatea civila va conduce la pastrarea culturii moderne si caracterului laic al tarii.

La rubrica de Doctrina conf. univ. dr. Flavius Baias comenteaza prevederile noului Cod civil privind efectele divortului pentru soti, luand in considerare elementele nou introduse: drepturile sotilor divortati, dizolvarea regimului matrimonial, dreptul de a solicita despagubiri si beneficii compensatorii. Rubrica mai contine: articolul semnat de lector univ. dr. Luminita Dima care analizeaza modalitatea  in care a fost transpusa si implementata Directiva europeana privind protectia tinerilor in munca in legislatia romana; articolul semnat de asist. univ. dr. Simona Gherghina privind regimul scrisorilor de confort emise de autoritatile publice, precum si articolul semnat de asist. univ. drd. Daniela-Anca Deteseanu si Svetlana Zasova privind  masurile de amnistie, elaborat in cadrul proiectului de cercetare „ATLAS - Conflict armat, mentinerea pacii, justitie tranzitie: Legea ca solutie”, in care sunt implicate sapte universitati si centre de cercetare din Europa, inclusiv Universitatea din Bucuresti, prin Centrul pentru Drepturile Omului.

La rubrica Tineri cercetatori este publicat studiul semnat de drd. Catalina Georgeta Matei care incearca sa creioneze natura juridica a concesiunii, asa cum a fost reglementata de legea romana in comparatie cu alte sisteme juridice din Europa si nu numai.

In cadrul rubricii Jurisprudenta asist. univ. dr. Raluca-Ioana Mocanu prezinta o decizie a Sectiei penale din cadrul Inaltei Curti de Casatie si Justitie, care suscita interes in privinta modului de apreciere de catre instante a situatiei de fapt si corecta incadrare juridica a faptei constand in uciderea copilului nou-nascut imediat dupa nastere, de catre mama sa, daca in cauza nu s-a dispus efectuarea unei expertize medico-legale de natura psihiatrica prin care sa se fi stabilit starea psihica a mamei la momentul comiterii faptei.

La rubrica VARIA sunt redate discursurile ambasadorului Republicii Franceze la Bucuresti, Henri Paul, si al prof. univ. dr. Elena-Simina Tanasescu, prodecan al Facultatii de Drept, sustinute in cadrul ceremoniei de acordare a insemnelor Ordinului National pentru Merit in grad de Cavaler, decoratie acordata de Republica Franceza printr-un brevet semnat de Presedintele Nicolas Sarkozy dnei prof. Tanasescu, precum si Scoala de vara „Let’s Make Law Better This Summer!”, un concept ce uneste sub cupola sa doua scoli internationale de vara, „Law Is Better Than War!” si „Banking and Finance Law”, nascute in spiritului educatiei non-formale si din dorinta de a oferi atat studentilor, cat si tinerilor profesionisti posibilitatea imbunatatirii cunostintelor din domeniul dreptului umanitar si al dreptului bancar.

Detalii tehnice
Data Aparitiei27 feb. 2012
Categorie generalaPeriodice
Numar Pagini136
Tip copertaRevista