Nu aveti niciun articol in cosul de cumparaturi.
Filtrati dupa atribute
  • Categorie generala
  • An aparitie
Descarca oferta

Petre Dungan

Este doctor in drept la Institutul de Cercetari Juridice „Academician Andrei Radulescu” si profesor universitar asociat la Facultatea de Drept si Stiinte Administrative din cadrul Universitatii de Vest din Timisoara.

Intre anii 1974-2009 a fost magistrat procuror, detinand functii de conducere in cadrul unitatilor de procuratura, pana la nivelul functiei de procuror general al parchetului de pe langa curtea de apel. In 2010 a devenit avocat (in prezent suspendat).

Este autorul a 15 carti (monografii, cursuri, studii), dintre care amintim: Participatia improprie in Dreptul Penal Roman; Pluralitatea de infractiuni; Conventia Europeana a Drepturilor Omului, Drept European – Drept National in materie penala; Dreptul penal, Parte Speciala, vol. I si II; Infractiuni privind societatile comerciale; Infractiuni privind combaterea evaziunii fiscale; Comentariu teoretic si practic privind infractiunile prevazute in unele legi speciale; Manual de drept penal, Parte speciala, vol. I si II, conform noului Cod penal. Este coautorul a 7 carti, intre care: Managementul institutiilor juridice; Evaziunea fiscala in noua reglementare, Drept penal – Teste Grila. A scris peste 100 de articole, studii, comentarii stiintifice si a participat la conferinte nationale si internationale.

Este membru al Grantului de cercetare internationala „INTERNATIONAL TRENING ON EUROPEAN LAW AND JUSTICE (I.N.T.E.L JUST/2007/JPEN 2002), finantat de Comisia Europeana, in cadrul caruia, in 2009, la Universitatea din Bologna (Italia) a prezentat: „Criminalitatea organizata si traficul de persoane”; „Organisme Europene si Regionale cu atributii in domeniul prevenirii si combaterii traficului de droguri”.

Este membru in Consiliul director al Asociatiei Romane de Stiinte Penale; membru in colegiul de redactie „Revista Juridica”; membru fondator al Centrului European de Stiinte si Cercetari Juridice Timisoara; membru al Asociatiei procurorilor din Romania.

A absolvit cursuri de „Investigarea cazurilor de coruptie”, organizate de Ambasada SUA si Biroul Federal de Investigatii (FBI), in anii 2006 si 2007.

Prin Decretul Presedintelui Romaniei din 2002 i s-a conferit Diploma „Meritul judiciar clasa I”; de asemenea, a fost distins cu Diploma de Excelenta, Insigna si Medalia de Aur pentru contributia adusa la cresterea prestigiului Facultatii de Drept si Stiinte Administrative din Timisoara si colaborare academica si profesionala (2012); pentru activitate meritorie, profesionala si academica a fost inclus in „Enciclopedia Personalitatilor din Romania”, publicatie a Editurii Who is Who, Verlag fur Personenzyklopadien AG (2015); i-a fost acordata Diploma pentru activitatea de magistrat procuror de catre Ministerul Public (2009).

Vezi ca Grila Lista
Ordoneaza dupa
Afiseaza pe pagina