Lucrarea de fata trateaza tema uzucapiunii dintr-un unghi usor diferit de cele din care este abordata in genere. S-a urmarit prezentarea dreptului substantial din perspectiva procesuala, plecand de la premisa ca invocarea uzucapiunii presupune intotdeauna o procedura judiciara; astfel, sunt punctate aspectele referitoare la modalitatile de invocare a uzucapiunii, cererea de chemare in judecata, competenta de solutionare, probele in procesul de uzucapiune etc.
   Sunt analizate atat uzucapiunea lunga si cea prescurtata, reglementate de Codul civil din 1864, cat si uzucapiunea tabulara si cea extratabulara, reglementate de Decretul-lege nr. 115/1938, precum si prevederile noului Cod civil. Printre aspectele abordate se numara teme controversate in doctrina si in practica judiciara, cum ar fi calitatea procesuala pasiva in cererea de uzucapiune sau efectele uzucapiunii, respectiv opozabilitatea hotararii judecatoresti de constatare a dobandirii dreptului de proprietate prin efectul uzucapiunii (cu referire speciala la uzucapiunea reglementata de Codul civil din 1864), dar si probleme relativ noi, utile practicienilor, cum ar fi corelarea regulilor de carte funciara cu materia uzucapiunii si aplicarea reglementarilor in spatiu si in timp (inclusiv raportat la intrarea in vigoare la 1 octombrie 2011 a noului Cod civil).
   Studiul se doreste succint, dar in acelasi timp si cuprinzator, ingloband doctrina si practica judiciara si se adreseaza in special, dar nu numai, practicienilor dreptului civil.